Buzău, 27iunie/Vestitor Media/ – Biblioteca județeană Buzău în colaborare cu Muzeul județean și Teatrul G.Ciprian organizează în perioada 1 iulie-2august, a.c., o nouă ediție a „Ludotecii din grădină”, manifestare intrată în tradiție începând cu anul 2011.
Timp de o lună, sute de copii care au permis la bibliotecă pot lua parte la activitățile organizate de voluntarii instituției de cultură, în vreme ce părinții sau bunicii îi pot supraveghea de pe margine.
“Și în 2024 continuăm parteneriatul cu Muzeul Județean Buzău și Teatrul „George Ciprian” și păstrăm aceeași locație ca în ultimii doi ani. Astfel, îi invităm pe cei mici de luni până vineri, în perioada 1 iulie – 2 august, între orele 9.00 – 13.00, în curtea interioară a Muzeului Județean (pe Bulevardul Nicolae Bălcescu), într-un spațiu atractiv, dotat cu o mulțime de jocuri, jucării, mobilier adecvat și, bineînțeles, cărți pentru cei mici. Feriți de razele soarelui, copiii vor fi antrenați de bibliotecari și voluntari într-o serie de activități reacreative și educative, menite să le stimuleze creativitatea și să îi distreze”, a transmis biroul de presă al Bibliotecii Județene.
Potrivit sursei citate, “spațiul din curtea interioară a Muzeului județean este prevăzută și cu locuri pentru părinți sau bunici care să-i supravegheze pe cei mici cât timp se distrează la „ludoteca din grădină”. Proiectul estival pentru copii se derulează încă din anul 2011.