Muzeul Județean i-a obișnuit pe buzoieni de ceva vreme și cu altfel de evenimente decât cele strict legate de patrimoniul său. Dintre acestea foarte apreciate sunt evenimentele muzicale. Pentru finalul acestei săptămâni, instituția de cultură vine cu două propuneri de acest fel pentru buzoieni.
Una dintre ele este concertul de vineri, 25 octombrie, începând cu ora 12.00, la Muzeul Județean Buzău, în cadrul programului „Keeping the exhibition alive”, ediția 2024, fiind vorba bineînțeles de un recital susținut de orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”, condusă de profesorul Florentin Boroghină.
A doua zi, pe 26 octombrie, începând cu ora 19.00, buzoienii sunt invitați din nou la Muzeu. De această dată intrarea la concert se va face pe bază de bilet. Evenimentul găzduit de Duo Librarii Astrorum şi Cristian Petculescu are un program din care fac parte lucrări pentru pian la patru mâini și câteva momente solistice: „Petite Suite” de Claude Debussy – o lume expresivă a mișcării și a naturii -, „Ma mère l’Oye” de Maurice Ravel – o lume a basmului-, „Trois Morceaux pour Piano” de Lili Boulnager – o lume intimă oglindită în grădini și oameni – și „Six épigraphes antiques” de Claude Debussy – ecoul unei lumi antice și exotice. „Ce-ar fi dacă v-ați lăsa răpiți, timp de o oră, din rugina rutinei? Dacă v-ați lăsa fascinați de impresia unor momente exotice dar trecătoare? Vă așteptăm la o oră plină de culoare în conturile diafane ale muzicii lui Ravel,
Debussy și Boulanger, muzică ce vă va purta pe aripile transparente ale unor noi stări. Împreună vom cunoaște mai bine aceste mari personalități ale impresionismului muzical, vorbind despre viețile și intențiile lor componistice”, este mesajul organizatorilor pentru buzoieni. Pe lângă aceste piese, spun organizatorii, vor mai fi și câteva momente surpriză.
„Duo Librarii Astrorum” este format din pianista și profesoara Smaranda Vasile și compozitorul organistul și dirijorul Cristian Petculescu.