Săptămâna Teatrului Tânăr

10 octombrie/Vestitor Media/ – Circa 70 de creatori, tineri artiști, vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian”, în perioada 14 și 21 octombrie. La cea de-a zecea ediție a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”.

Potrivit directoarei Teatrului G.Ciprina, Gina Chivulescu sunt spectacole care abordează de la tematici de actualitate până la povești din spatele cortinei, despre culisele actorilor.

„Anul acesta, spectatorii se vor bucura de un maraton de opt zile în care vor viziona producții provenind de la Teatrul Excelsior, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul Roșu. Acestora li se adaugă două spectacole inedite, prezentate de trupa de copii de la Palatul Național al Copiilor Buzău, coordonată de Adrian Constantin, și Trupa Treivirgulăpaișpe, coordonată de Dănuț Solcan.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul „George Ciprian”, cu spectacolul „8 tați” de Tina Müller. În închiderea festivalului, pe 21 octombrie, sunt programate două reprezentații speciale, susținute de elevi de la Palatul Național al Copiilor Buzău („Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Adrian Constantin) și de Trupa Treivirgulăpaișpe („Sectorul S” de Emanuel Pârvu, regie colectivă).

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete a Teatrului „George Ciprian”. Mai multe detalii la www.teatrulgeorgeciprian.ro, pe paginile de Facebook și pe Instagram. Cultură