4aprilie/Vestitor Media/ – În acest weekend, Federația Română de Automobilism în parteneriat cu autoritățile județului Buzău lansează Campionatul Național Rally Start — „România Pitorească”, cu o primă etapă la Sărata Monteoru. Debutul de la Monteoru este programat pentru zilele de 5 și 6 aprilie. Noul format promovat de federația română de specialitate oferă atât piloților experimentați, cât și tinerelor talente, oportunitatea de a concura într-un cadru competitiv accesibil, punând accent pe dezvoltarea viitoarei generații de campioni și pe promovarea patrimoniului rural al României. De altfel, competiția va fi o rampă intermediară de lansare către Campionatul Național de Raliuri (CNR).
Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a anunțat organizarea Campionatului Național Rally Start — „România Pitorească”, o nouă competiție de raliuri menită să îmbine adrenalina sportului cu motor și frumusețea peisajelor dar și autenticitatea satelor românești. Campionatul debutează pe 5–6 aprilie, la Sărata Monteoru în județul Buzău și va cuprinde cinci etape desfășurate în diferite zone pitorești ale țării, pe parcursul sezonului 2025.
Programul competiției este următorul:
Sâmbătă, 5 aprilie: Parcarea Sărata Monteoru, orele 16.00–19.00 – activități de promovare a Automobilismului Sportiv și de conștientizare a pericolelor în trafic, autografe, interviuri. Cei prezenți vor putea încerca senzații într-un simulator de impact și se vor delecta în fața unui simulator de curse profesional; Hotel Ceres, ora 19.00 – Conferință de Presă, Start Festiv.
Duminică, 6 aprilie – Începând cu ora 8.30 se va desfășura concursul pe un traseu de 9 km, cu plecare din dreptul Parcului de Aventură (vis-a-vis de pensiunea Țara Luanei). Cinci astfel de urcări se vor desfășura până aproximativ la ora 16.30. Organizatorii pun la dispoziția fanilor un microbuz pentru a fi transportați către și dinspre locurile special amenajate. Festivitatea de premiere se va desfășura în parcarea Sărata Monteoru, imediat după terminarea concursului, în jurul orei 17.00.