Buzău, 8oct/Vestitor Media/ – La Nicosia, European Museum Academy urmează să desemneze câștigătorii premiilor Luigi Micheletti și DASA, competiție în a cărui finală s-a calificat și Muzeul Județean Buzău.
Potrivit conducerii instituției de cultură, muzeul a avut onoarea de a fi nominalizat alături de alte 5 muzee europene la acest prestigios premiu: Leeds Museums & Galleries (Marea Britanie), Provincial Archaeological Museum of Alicante (Spania), Hugh Lane Gallery (Irlanda), Futurium (Germania) și Aarau City Museum (Elveția).
Fiecare dintre muzeele care au ajuns în această etapă a prezentat cele mai importante și mai de succes programe care s-au înscris în tema „Oportunități de învățare”, tema competiției din acest an.
Pe scena EMA din acest an au fost prezente MuseumBus, Smart Museum, Centrul Regional de Resurse pentru Tineret Buzău, Keeping the exhibition alive și atelierele vocaționale pe care Muzeul Județean Buzău le implementează cu succes pentru publicul său.