La Editura Alpha MDN din Buzău a apărut recent o carte despre cultura Monteoru semnată de prof. Constantin Coman. Domnia sa a avut amabilitatea să ne acorde un interviu:
-Cum s-a născut acest proiect?
Cartea de față reprezintă lucrarea mea de licență, fostul student de la Facultatea de Istorie-Filozofie a Universității din București. Realitățile acestui prezent dominat de internet m-au determinat să o public, ca o mărturie a unei munci intelectuale serioase care nu a beneficiat de facilitățile amăgitoare și uneori otrăvite ale unei societății informaționale deseori bazată pe sistemul copy-paste. Tocmai de aceea cartea se dorește a fi îndeosebi un document istoric referitor la modul de elaborare a unei lucrări de diplomă la finalul studiilor mele universitare, în 1991. Publicarea lucrării mele de diplomă se dorește , totodată, și un omagiu adus distinsului corp profesoral al Facultății de Istorie- Filozofie din București. Din strălucita galerie de profesori universitari ai acelui timp cei care mi-au marcat decisiv parcursul meu profesional au fost: domnișoara profesor Ligia Bârzu, coordonatoarea lucrării mele de licență, și domnul Ioan Scurtu, coordonatorul lucrării prin care mi-am obținut gradul I didactic. Față de domnul profesor Ioan Scurtu mi-am exprimat recunoștința publicând și lansând alături de domnia sa, în sala ,,Nicu Constantinescu” a Palatului Comunal din Buzău, lucrarea ,, Economie și societate în Buzăul interbelic”, cu prilejul deschiderii Școlii de Vară a Societății de Științe Istorice din România , în iulie 2008. Am rămas însă dator față de prof.univ.dr. Ligia Bârzu, cea care, cu multă atenție, delicatețe și rigoare, mi-a îndrumat primii pași spre cercetarea științifică, astfel că această lucrare se dorește a fi și un omagiu adus profesoarei mele.
Lucrarea evidențiază sintetic elementele ilustrative ale întregii epoci a bronzului în nord-estul al Munteniei, însă este centrată, desigur, pe aspectele culturii Monteorul, reprezentativă pentru acea epocă în acest areal. Conținutul științific al lucrării este raportat la stadiul cercetărilor din anul 1991, fiind o sinteză, pe baza unei bibliografii selective, a ceea ce se publicase cu privire la cultura Monteoru până atunci pentru județul Buzău. Utilizând lucrarea s-ar putea face o comparație cu ceea ce a devenit element de noutate în cercetarea culturii Monteoru la nivelul județului nostru, bineînțeles având în vedere elementele generale referitoare la cronologia relativă și absolută, interferențele culturale, ocupațiile, repertoriul arheologic și nu cele de amănunt ale rapoartelor de săpătură. Concluziile finale privind cronologia relativă a culturii Monteoru rămân în linii mari asemenea cu cele stabilite încă din 1991. Aceeași constatare se reliefează și asupra perioadei finale a culturii Monteoru- cercetările arheologice din ultimii 30 de ani susțin în continuare concluziile marilor noștri specialiști stabilite de la finalul anilor ”80 și care au fost evidențiate în lucrare.
Dacă referitor la cronologia relativă a culturii Monteoru se poate spune că nu a suferit modificări prin cercetările efectuate în ultimii 30 de ani, nu același lucru se poate spune în ceea ce privește cronologia absolută. În acea perioadă lucrarea a luat ca bază cronologia epocii bronzului elaborată în 1960 de către ilustrul arheolog Ion Nestor care corespundea în linii mari intervalului de timp cuprins între aproximativ 2000-1200/1100 î.Hr.., divizat în: perioada timpurie, 2000-1700 î.Hr., perioada mijlocie 1700-1350/1300 î.Hr. și perioada târzie 1350/1300-1200/1100 î.Hr. Cercetările recente, bazate pe noi rezultate ale metodelor de datare și calibrare a informațiilor obținute, au fost sintetizate în volumul I al tratatului de Istoria românilor, publicat de Academia Română, în care se adoptă o cronologie ,, înaltă” care urcă începuturile epocii bronzului la cca.3500 î.Hr. În acest fel cele trei etape ale bronzului se reașeză pe următoarele date absolute: a. perioada timpurie, între 3500-20300/2200 î.Hr.; b. perioada mijlocie, între 2300/2200-1500 î.Hr.; c. perioada târzie, între 1500-1200/850 î.Hr. Consecințele noii periodizări a epocii bronzului asupra cronologiei absolute pentru cultura Monteoru sunt evidente, ținând seamă de încadrarea sa drept o cultură a bronzului mijlociu, adică între 2300/2200-1500 î.Hr.
Ca slujitor al științei și disciplinei istorice consider că era nevoie de această lucrare sintetică, în lipsa unei monografii solide, prin care un public mai larg să afle mult mai multe informații, prin care să popularizez prima mare manifestare a civilizațiilor preistorice pe aceste locuri atât de dragi nouă, buzoienilor- cultura Monteoru.
- Ce aport aduce Cultura Monteoru?
Cele mai îndepărtate cercetări arheologice privind bronzul muntenesc se confundă cu cele mai vechi cercetări asupra a ceea ce mai târziu avea să fie definit de marele nostru arheolog Ion Nestor – cultura Monteoru. Transformările ample petrecute în epoca bronzului în spațiul carpato-dunărean, precum apariția unor noi grupări tribale cu o cultură materială și spirituală specifică, schimbarea credințelor religioase, a ritului și ritualului funerar, stratificarea comunităților în funcție de avere sau statut social, ivirea unor noi forme de organizare socială, deplasări de populație, suprapuneri și interferențe culturale, dar și noi sinteze culturale expresii ale unor fuziuni de populație, iată câteva din problemele mai deosebite care sunt evidențiate în această lucrare. Cultura Monteoru surprinde nașterea unei noi societăți , stratificată social, ierarhizată, patriarhală și care a trasat liniile de bază ale organizării sociale până în zilele noastre. În acea vreme se plămădește apariția popoarelor indo-europene, iar caracteristicile populațiilor păstorești nord-pontice care afluesc spre zona balcanică se imprimă din ce în ce mai puternic și aici. Perfecționarea metalurgiei bronzului prin turnare a reprezentat un salt calitativ deosebit din punct de vedere tehnologic, iar monteorenii se dovedesc făurari pricepuți în acest meșteșug avansat al acelor timpuri. Preiau lingouri din bronz din zona Transilvaniei, unde sunt resurse minerale de cupru si staniu, prin schimburi de marfă ( troc) de la locuitorii culturilor intracarpatice ale bronzului și le utilizează în atelierele locale. Ceramica cu forme deosebit de frumoase și bogat ornamentată arată o perfecționare a tehnicilor de producere. Exploatarea apelor sărate și a depozitelor de sare din zona Subcapaților reliefează nașterea unui nou meșteșug apărut ca urmare a cererii acestui mineral atât de necesar în creșterea animalelor, în condițiile migrațiilor păstorilor din stepele nord-pontice către sudul balcanic. Relațiile de schimb pe mare distanță sunt clar atestate prin descoperirea perlelor de sticlă de origine miceniană în mormintele dezgropate și cercetate aici. Totodată schimbarea evidentă a ritualului funerar de la înhumație către incinerație ne arată cum se adoptă noile zeități de origine solară. Toate aceste elemente ne determină să putem aprecia nivelul culturii Monteoru ca fiind comparabil cu cel al civilizației miceniene care atunci se năștea în Peloponesul Greciei antice. Așezările de tip ,, cub de vultur” din cultura Monteoru similare cu cele cu din spațiul contemporan al Greciei sudice sunt iarăși exemple de sincronie culturală, ceea ce ne arată că și aici , la noi, exista o lume cu un serios avans tehnologic, socio-cultural și economic. Cultura Monteoru alături de celelalte culturi contemporane mărginașe- Tei, Wietenberg, Coslogeni, formau solide structuri socio-politice de tipul uniunilor de triburi care au stat la baza primei sinteze etnice din zona Dunării de Jos- poporul tracilor.
- Cum arata lumea în acele timpuri?
Această uniune tribală a culturii Monteoru a ocupat în Nord-Estul Munteniei doar regiunea de dealuri de la cotul Carpaților, fiind o cultură a regiunilor de dealuri, reprezentanții ei necoborând decât în mod excepțional și târziu, în ultima ei perioadă, în câmpie. Așezările de tip Monteoru se concentrau în depresiunile subcarpatice în al căror relief predomină terasele, din care s-au detașat prin eroziune promontoriile sub formă de „Cetățui”, cu o bună apărare naturală, delimitate întotdeauna de trei părți de pante abrupte și care erau legate de restul terasei printr-o șa ce constituia singura cale de acces cu regiunile din jur. Pe înălțimile și terasele joase din jurul acestor piscuri se instalau până departe pâlcuri de locuințe, mici ,,Cătune” ai căror locuitori se deplasau în cursul vremii în cuprinsul ariei întinse a acestor așezări complexe, mutându-și totodată și cimitirele respective. Această situație e foarte bine reprezentată de așezarea eponimă de la Sărata Monteoru fiind răspândită pe dealul Cetățuia, pe platoul Poiana Scorușului, unde singura cale de acces este Valea Călugărului
Similitudinile în ceea ce privește topografia celorlalte așezări Monteoru cu așezarea eponimă sunt aproape perfecte. Același plan topografic se poate observa la o listă întreagă de așezări ale culturii Monteoru, atât în nord-estul Munteniei, cât și din Moldova. Astfel la Cîrlomănești (jud. Buzău, com. Vernești), așezarea Monteoru de aici e situată pe platoul dealului ,, Cetățuia” sau ,, Cetatea”, iar singurul loc de acces spre acest platou e colțul de sud-vest, restul platoului fiind înconjurat de pante abrupte. Așezarea de la ,,Gruiul Dării” – Pietroasele are același aspect de ,,Cetățuie” și corespunde descoperirilor similar datate în aceeași perioadă de la Bogdănești, Poiana, Sărata Monteoru, Cernătești. La așezările monteorene de la Berca-,, Coasta Mînăstirii”; Cernătești – ,, La Cetățuie”; Aldeni – ,,Țurțudău”; Ciolanu – „Cetățuia”; Săpoca – ,,Cula Săpocii”; Năieni – ,,Zănoaga”; Pietroasa Mică – „Cetățuia”, întâlnim, cu diferențele inevitabile datorate diferiților factori geografici, aproape aceeași situație amintită pentru cea de la Sărata Monteoru. Adoptarea acestui tip de așezare – cetate întărită natural – de către comunitățile monteorene, și nu numai de ele, nu se poate datorat decât vremurilor nesigure și războinice pe care le trăiau. Așezarea de la Sărata Monteoru ne relevă prin lunga ei locuire, modul de construcție al locuințelor ce a implicat foarte multă muncă, ceea ce presupune participarea unui număr mare de oameni și ingeniozitate.
Se constată existența a trei tipuri de locuințe: bordeie, semi-bordeie și colibe, la care s-au utilizat chirpici și material lemnos, dar și pietre de râu Se pare că erau locuințe de tipul colibelor construite din paiantă și acoperite cu trestie sau paie.În ultima perioadă a culturii Monteoru la construcția soclurilor locuințelor s-a folosit masiv piatra. În legătură cu aceasta trebuie relevată folosirea tehnicii prinderii bolovanilor în lut, pentru a forma parapete armate cu stâlpi și grinzi de lemn, precum și acelei a construirii unor socluri din casete de lespezi umplute cu pietriș mare. Aceste tehnici de construcție evidențiază faptul că între cultura Monteoru și lumea miceniană circulau nu numai bunuri materiale, ci mai ales idei, dacă nu cumva chiar meșteri de origine greacă.
O caracteristică a așezărilor Monteoru din Muntenia de Nord-Est o constituie marea lor densitate în jurul surselor de sare sau apă sărată. E cazul așezărilor monteorene deja amintite care ne relevă faptul că sarea era mult exploatată în zonă, constituind unul din produsele foarte solicitate în schimbul cu purtătorii altor culturi. Unor populații păstorești cum erau cele nord-pontice sarea le era vital necesară pentru animalele pe care le creșteau, de aceea credem că în primul rând cu ei făceau triburile monteorene ,,comerț” cu sare.
Înclinația către frumos a purtătorilor culturii Monteoru ni se descoperă nu numai prin motivistica deosebită a ceramicii și pieselor din bronz sau prin atracția femeilor monteorene către podoabe foarte scumpe (perle de sticlă, chihlimbar sau piese din aur), ci și dintr-un fapt deosebit – decorarea pereților locuințelor.
Inventarul necropolelor de la Sărata Monteoru, Cândești (Vrancea) și Pietroasa Mică reprezentat de o serie întreagă de obiecte din bronz, aur și argint dovedesc că aparțin unor comunități bogate care pentru a obține asemenea obiecte, fac un intens schimb. Din această categorie de obiecte sunt de amintit cele de podoabă: inelele de cercei, ace de păr și ace, coliere, saltaleoni și perle, inelele de cataramă[1]. În schimbul sării, dar și a numeroaselor vitelor ce alcătuiau turme bogate, triburile monteorene au putut dobândi rarele produse miceniene, dar și perlele de origine baltică (ambră) ce au împodobit femeile lor.
Vânătoarea, pescuitul și culesul au fost ocupații de care populația încă primitivă a culturii Monteoru nu se putea lipsi. Din cadrul mamiferelor sălbatice se vâna cerbul, căpriorul, elanul, mistrețul, castorul și iepurele
Alături de prelucrarea materialului osos provenit de la animalele domestice și sălbatice, confecționarea uneltelor din piatră, joacă un rol major în activitatea triburilor monteorene. Prelucrarea lemnului și folosirea lui în construcții sau în confecționarea unor unelte și obiecte de uz casnic era un meșteșug nelipsit locuitorilor acelui timp.
Comunitățile Monteoru din Muntenia nord-estică, corespunzător timpului, s-au integrat firesc în procesul de asimilare a metalurgiei bronzului. Regiunea locuită de ele fiind lipsită de zăcăminte de cupru sau cositor le determină încă din fazele de început să recurgă la importuri, aliniindu-se schimbului ce vehicula materii prime sau produse intermediare ori finite de aramă sau bronz. Noi credem că importurile monteorene constau în ,,semifrabricate” și produse finite, materii prime în niciun caz, nefiind documentate în aria noastră de interes, Muntenia nord-estică, cuptoare de reducere a minereurilor de cupru.
Am prezentat foarte succint, desigur, câteva din aspectele vieții oamenilor ce populau în epoca bronzului locurile pe care le stăpânim noi acum, însă lucrarea abordează nenumărate alte aspecte privind demografia, religia, relațiile culturale și sociale ale acelor vremuri îndepărtate și tocmai de aceea invit buzoienii, în special, și pe toți cititorii dumneavoastră să solicite această carte de la Editura Alpha MDN, deoarece prin lectura ei vor afla lucruri surprinzătoare și deosebit de interesante.
[1] Al. Oancea, Dacia NS, T 25, 1981, Buc., Pag. 184